Forum Interactiv Media Top 40
Stars Stars Stars Stars Stars Stars  Ion Bargan. Blog Stars Stars Stars
Noutăţi
Despre Noi
Emisiuni
Publicitate
SMS 3883
0900 00 900


LogIn
Utilizator:
Parola:
Am uitat parola Inregistrare







Scrie un mesaj la mesaje@radiomedia.md


27-Mar-2013 RAPORTARE ELECTRONICĂ LA CNAS PRIN INTERNET
Începînd cu anul 2013, agenții economici, vor putea prezenta dările de seamă la
Casa Națională de Asigurări Sociale în format electronic, cu ajutorul
internetului. Un seminar instructiv privind implimentarea proiectului e-raportare
în domeniul asigurărilor sociale, a avut loc recent la Cimișlia. Scopul
seminarului a fost de a iniția contabilii privind procedura de înregistrare și
transmitere a raportului electronic.
Dacă în Chișinău, agenții economici deja practică această metodă, atunci în
raionul Cimișlia, contribuabilii sunt abia la faza inițială de înregistrare în
calitate de plătitori on-line la Casa Națională de Asigurări Sociale. Aceasta va
permite economie de timp și operativitate în activitatea întreprinderilor.
Tehnologiile noi din domeniul contabilității și raportării electronice sunt
binevenite, dar pentru implimentarea lor e nevoie de o instruire detaliată și
specifică.Nu toți contabilii cunosc bine programele computerizate, alții nu au
încă rețea de internet, iar unii din inerție preferă să facă calculele și
raportările manual, considerîndu-le mai sigure.
Serviciul de raportare electronică este implementat la Casa Naţională de
Asigurări Sociale cu începere de la 1 ianuarie 2012. Pe parcursul anului trecut
au fost prezentate deja circa un milion de declarații electronice.
Comentarii: 0



25-Mar-2013 PREMIERUL ÎN EXERCIȚIU LA ÎNTREVEDERE CU ACTIVUL RAIONULUI CIMIȘLIA
Mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii și a instituțiilor din
regiune şi activităţile investiţionale în raionul Cimișlia au fost discutate în
cadrul întrevederilor prim-ministrului in exerictiu, Vlad Filat cu administrația
publică locală și bugetarii din raion.
Vlad FILAT a mai menționat că un alt compartiment care necesită atenție sporită
este domeniul agriculturii și a subliniat că vor fi alocate surse financiare
suplimentare pentru asigurarea consolidării terenurilor agricole. Totodată,
premierul in exercitiu, a subliniat că Guvernul va sprijini dezvoltarea
raionului, inclusiv prin proiecte investiționale cu participarea partenerilor
străini.
Președintele raionului Cimișlia, Maxim COLȚA, i-a mulțumit Premierului în
exercițiu pentru vizită, menționînd că aceasta are o însemnătate deosebită pentru
raionul Cimișlia.
Intre timp locuitorii cetatenii din Cimislia nu se asteapta la mari schimbari
pozitive in raionul lor atat timp cat nu va fi format un nou Guvern la Chisinau.
În cadrul vizitei la Cimișlia, premierul a vizitat mai mulți agenți economici,
spitalul raional și Centrul Medicilor de Familie.
Comentarii: 0


20-Mar-2013 TĂIERI ILICITE DE ARBORI LA CIMIŞLIA
Inspecția Ecologică Cimișlia, a depistat la 19 martie curent tăieri ilicite de
arbori în teritoriul orașului Cimișlia. La fața locului, în preajma Casei de
Cultură, pe malurile unui rîuleț, s-a constatat tăierea mai multor arbori, iar
lemnele au fost depozitate în gospodăria unui cetățean din vecinătate. Ultimul
susține că nu el a tăiat copacii.
Șeful Serviicilor Publice Cimișlia, Victor Acălugăriței, neagă acuzațiile precum
că întreprinderea ar fi tăiat copacii. El susține că au fost tăiate doar
crengile care împiedicau circulației camionului de evacuare a deșeurilor de pe
strada Traian.
Reprezentanții Inspecției Ecologice, au întocmit un proces verbal la fața locului
și au făcut calcule prejudiciilor aduse mediului.
Potrivit legislației în vigoare, vinovații de tăiere ilicită a arborilor riscă o
amendă de 40 unități convenționale, adică aproape 800 de lei, plus prejudiciul
adus mediului.
Comentarii: 0


18-Mar-2013 LIPSA NUTREȚULUI DUCE LA SCUMPIREA CĂRNII
Deținătorii de animale din sate sunt îngrijorați. Rezervele de hrană s-au
consumat, iar pășunatul încă este interzis. Cei care s-au asigurat cu nutrețuri
spun că vor depăși situația, dar, in consecinta, producția animalieră va fi mai
scumpă. Daca anul trecut, în preajma sărbătorilor de Paști, mielul a costat 70-80
de lei kg, anul acesta pretul va fi mult mai mare.
Grijile și speranțele lui Sergiu Mitreanu din satul Cenac sunt cele 15 oițe care
i-au adus acum în primăvară mieluți. Își mai cîștigă existența și cu creșeterea
păsărilor în gospodărie. Aici poți găsi gîște, rațe, găini, curcani, și chiar
prepelițe.
Menționăm, că pe teritoriul Primăriei Cimișlia, perioada de pășunat va începe la
20 aprilie și va continua pînă pe 10 noiembrie curent.
Comentarii: 0


15-Mar-2013 INSTRUIRE GRATUITĂ PENTRU ANTREPRENORII DIN CIMIŞLIA
Secţia Economie a Consiliului raional Cimișlia, în parteneriat cu Organizaţia
pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a organizat în perioada 12-
13 martie la Cimișlia, cursul de instruire„ Achizițiile Publice și legislația în
domeniu”. La seminar au participat antreprenori, contabili şi specialiști din
Administrația Publică Locală.
Participanții la seminar spun că au aflat informații utile și răspunsul la multe
întrebări cu care se confruntă. Ei sunt recunoscători organizatorilor și pentru
faptul că au fost instruiți gratuit.
Astfel de seminare vor fi organizate și la alte module de instruire.La finele
cursului participanţii au primit un certificat care atestă instruirea lor la
modulul menţionat. Programul „Gestiunea Eficientă a Afacerii”, este finanţat
din Bugetul de Stat și implimentat de Organizaţia pentru Dezvoltarea
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Comentarii: 0


12-Mar-2013 AMENZI PENTRU PĂȘUNATUL INTERZIS
Odată cu încălzirea timpului, în raionul Cimișlia i-a amploare pășunatul ovinelor
înainte de termenul stabilit de Administrația Publică Locală. Cu toate că legea
interzice acest lucru și prevede amenzi usturătoare pentru proprietarii de ovine,
aceștia continuă să scoată oile la pășunat, fie din motivul că nu cunosc legea,
fie cu nu au cu ce le întreține.
Pentru a preveni pășunatul în această perioadă, inspectorii de la inspecția
ecologică Cimișlia, efectuează raiduri pe teritoriul raionului. De la începutul
lunii februarie pînă la moment, pe acest caz, inspectorii au întocmit 4 procese
contravenționale.
Perioada de pășunat este stabilită de fiecare primărie în parte. Inspecția
Ecologică Cimișlia, recomandă crescătorilor de animale să se informeze din timp
de la primării, care este perioada de pășunat adminsă, pentru a nu se alege cu
amenzi.
Menționăm, că pe teritoriul Primăriei Cimișlia, perioada de pășunat va începe la
20 aprilie și va continua pînă pe 10 noiembrie curent.
Comentarii: 0


08-Mar-2013 ”NU VĂ ÎNDRĂGOSTIȚI PRIMĂVARA” LA CIMIȘLIA
Scriitorul Nicolae Dabija și-a lansat cartea „Nu vă îndrăgostiți primăvara” la o
întîlnire cu elevii liceului teoretic Mihai Viteazul din orașul Cimișlia. Este
vorba de o culegere de nuvele scrise în diferite perioade, povestiri reale și
artistice inspirate din viață.
Povestirea „Apostolul și Vameșul” este inspirată din biblie, iar nuvela „Romeo și
Julieta din Beșcotari”, localitatea de baștină a scriitorului, potrivit
autorului, a fost inspirată chiar din viața consătenilor. Lucrarea a fost scrisă
prin anii 70 și este vorba de o dragoste tîrzie.
Tinerii au citit pasaje din nuvelele scriitorului, au recitat poezii și chiar au
cîntat cîntecele scrise pe versurile lui Nicolae Dabija, iar actorul Sandu
Aristin-Cupcea, prezent la lansarea de carte, a declamat una din cele mai
patriotice poezii ale lui Nicolae Dabija.
Atît scriitorul cît și cititorii săi au rămas mulțumiți de această întîlnire de
suflet de la Cimișlia. Nicolae Dabija, care și-a făcut studiile la școala numărul
1 din Cimișlia, afirmă că revenirea la baștină îi aduce intotdeauna inspirație.
La despărțire, poetul și scriitorul Nicolae Dabija, a promis că în primăvara
aceasta va lansa cartea „Nu vă îndrăgostiți primăvara”, și în localitățile Suric,
Satul Nou, Sagaidac, unde și-a petrecut anii de școală.
Comentarii: 0









0 900 00 900 sms 3883

< Noiembrie >
Lu Ma Mi Jo Vi Si Du
1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30
< 2018 >








Reînnoit

Design & Programming by
Ciornii Alexandru

Pro Media SRL®
or. Cimislia, bd. Stefan cel Mare 14
tel: (241) 2-28-66 e-mail: bargan_andrei@mail.ru
publicitate@radiomedia.md info@radiomedia.md