Forum Interactiv Media Top 40
Stars Stars Stars Stars Stars Stars  Ion Bargan. Blog Stars Stars Stars
Noutăţi
Despre Noi
Emisiuni
Publicitate
SMS 3883
0900 00 900


LogIn
Utilizator:
Parola:
Am uitat parola Inregistrare







Scrie un mesaj la mesaje@radiomedia.md


29-Dec-2011 Repararea Căminului Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Cimişlia
Reconstrucția căminului pentru elevii Liceului „Mihai Eminescu” a fost posibilă
datorită unui proiect în valoare de 12 mii de dolari, bani primiți din partea
unor donatori din Statele Unite ale Americii. Din banii donatorilor în cămin au
fost instalate uşi şi ferestre noi, amenajat un cabinet metodic şi o bucătărie.
La eveniment au fost prezent şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în
Moldova.
Reprezentanții administrației publice locale şi conducerea liceului au mulțumit
donatorilor americani pentru sprijinul acordat, iar elevii au pregătit un
spectacol artistic.
Căminul liceului Mihai Eminescu a fost construit acum 42 de ani şi găzduiește
anual peste 50 de elevi. Pînă la aprobarea proiectului de reconstrucție, clădirea
căminului nu a fost reparată capital niciodată.
Comentarii: 1



29-Dec-2011 Teatrul de păpuşi „ Alunelul”
Iulia Spînu din Cimişlia a fondat la gimnaziul din localitate un teatru de
păpuşi. Ea este aici şi conducător artistic, şi regizor, şi scenograf şi tot ea
crează păpuşile şi rechizitele acestui teatru. În fiecare zi domna Iulia Spînu
îşi îndreaptă paşii şi sufletul spre biblioteca gimnaziului, unde este aşteptată
cu nerăbdare de mulţi copii. Aici la bibliotecă activează teatrul de păpuşi
„Alunelul”, creat acum 5 ani cu contribuţia doamnei Iulia.
Acum doi ani Ministerul Culturii a remarcat activitatea teatrului „Alunelul” şi
i-a conferit titlu de Ansamblu Model. Micii actori deseori se află în turnee prin
grădiniţe şi şcoli, sunt invitaţi şi la activităţi publice din oraş.
Aflaţi că păpuşile şi tot decorul necesar pentru spectacole sunt confecţionate
personal de Iulia Spînu, ea fiind ajutată de copii. Confecţionarea unei păpuşi
durează până la câteva zile, uneori chiar şi luni.
Iulia Spînu lucrează în calitate de bibliotecar de 28 de ani. Dragostea de carte,
de copii şi credinţa în Dumnezu sunt principalii piloni de spijin în viaţă. Iar
fără păpuşele doamnei Iulia viaţa multor copii din Cimişlia ar fi fost mai puţin
interesantă.
Comentarii: 0


21-Nov-2011 ORA LOCALA
Comentarii: 1


09-Nov-2011 Cimişlia la ,,Sîmedru”
În ziua de sfîntul Dumitru, Radio Moldova şi Uniunea Muzicienilor din RM, au
organizat festivalul păstoresc ,,SÎMEDRU,, , condus de Victor Stahi şi Andrei
Tamazlicaru. În cadrul festivalului au participat colective artistice, ansambluri
vocale şi instrumentişti din toată ţara.
La această sărbatoare s-a prezentat şi Cimişlia, cu două colective artistice,
ansamblul vocal ,, Legenda,, şi ansamblul de instrumentişti ,,Tilinca,, conduse
de Leonid Nenescu şi artista amatoare Iulia Cojocaru.
Fluiere, cavale, naiuri şi cimpoiuri au încins atmosfera de sărbătoare, acordate
cu cele mai celebre voci.
Festivalul ,,SÎMEDRU,, se află la a 5-a ediţie, şi a adunat colective artistice
din toată republica, Chişinău, Costeşti, Căpriana, Cimişlia, Boşcana ş.a.
Comentarii: 1


01-Nov-2011 TURNEU REPUBLICAN DE LUPTE LIBERE LA CIMIŞLIA
Turneul Republican de Lupte Libere în memoria antrenorului Ion Hristov, ediția a
IV-a a adunat la Cimişlia 181 de participanți din 8 raioane ale republicii şi
din municipiul Chişinău. Concurenții au fost divizați în 15 categorii de greutate
pe diferite vârste.
Cele mai multe medalii au fost câștigate de către sportivii cimişlieni. Aceștia
s-au ales cu 23 medalii, dintre care 7 pentru locul întâi, 3 pentru locul 2 şi 13
pentru locul 3.
Pe locul 2 după numărul de medalii s-a plasat satul Congaz. Sportivii de aici au
obținut în total 12 medalii dintre care 3 pentru locul întâi.
Raionul Hînceşti s-a plasat pe locul 3 în cadrul turneului obținând în total 6
medalii, dintre care 2 pentru locul întâi, 2 pentru locul 2 şi 2 pentru locul 3.
Sportivii care s-au plasat pe primele trei locuri au fost menționați cu medalii,
diplome şi premii bănești. Evenimentul a fost organizat de Direcția Învățământ
Tineret şi Sport Cimişlia.
Comentarii: 0


28-Oct-2011 Toamna aurie
Toamna e in toi şi la liceul teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Cimişlia,
unde elevii claselor a patra o petrec cu cîntece, dansuri, poezii şi concursuri.
Sărbătoarea s-a desfăşurat cu genericul „Culorile Toamnei” prin urmare, sala a
fost decorată cu exponate împodobite cu tot felul de fructe şi legume.
Participanţii la sărbătoare au aşteptat cu mare nerăbdare această zi însemnată
pentru ei. Cu toate că au avut emoţii mari, elevii au reuşit să facă un
spectacol interesant. Cel mai mult, ei au rămas impersionaţi de dansul
frunzelor.
Efortul elevilor a fost apreciat şi de părinţii acestora care au venit să-i
susţină. Ei au rămas plăcut surprinşi de spectacolul organizat de copii şi le
sunt recunoscători profesorilor pentru munca depusă.
Pentru liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Cimişlia, sărbătoarea ”Tomna de aur”,
a devenit deja o tradiţie. La această festivitate participă doar elevii claselor
a patra.
Comentarii: 0


26-Oct-2011 LEMNE MULTE, DAR SCUMPE
Întreprinderea silvică din Cimişlia este în plin proces de pregătire a stocurilor
de mase lemnoase pentru comercializare în sezonul rece al anului. În anul acesta
la Cimişlia un metru steri de lemne pentru foc va costa de la 396 şi la 516 lei.
Oamenii spun că e scump, dar sunt nevoiți să le cumpere. Odată cu venirea
sezonului rece al anului, întreprinderea silvo-cinegetică din orașul Cimişlia a
început recoltarea maselor lemnoase. Pînă la moment au fost depozitați şi
pregătiți către vânzare circa 1000 metri steri de lemne.
Prețurile la lemne variază în dependență de specie, astfel un metru cub de masă
lemnoasă costă între 396 şi la 516 lei.
Majoritatea oamenilor sunt de părere că prețul este mare, dar sunt nevoiți să
cumpere lemne pentru foc. Cu toate acestea, lemnul este solicitat, astfel, pentru
anul viitor este preconizată depozitarea în stocuri cu trei mii metri steri mai
mult decât în anul curent.
Întreprinderea silvo-cinegetică din oraşul Cimişlia, gestionează o suprafață de
10560 ha, care cuprinde 34 cantoane silvice şi o secție de prelucrare a lemnului.
Comentarii: 1


24-Oct-2011 A LUAT PREMIUL MARE AVÂND UN SINGUR BILET
Un locuitor al satului Mihailovca, raionul Cimişlia, a câștigat un automobil de
marca „Dacia Logan” în cadrul unei tombole organizate de o întreprindere
comercială. Culmea e că norocosul câștigător a avut un singur bilet, pe când
alții care au cumpărat două, trei şi chiar patru sute de bilete au rămas fără
câştig.
Tombola a avut loc la sfârșitul săptămânii în piața centrală a orașului Cimişlia.
Hazardul de a câștiga a adunat în piața peste o mie de persoane. Fiecare se vedea
posesor al automobilului nou-nouț, împachetat în panglici ca un cadou de zile
mari. Primii care au încercat emoțiile de câștigător s-au mulțumit cu cadouri
mici-hîrleţe, lopeți, instrumente de construcție.
Ultimul lot al tombolei a fost automobilul „Dacia Logan”. După ce primul
câștigător nu a fost prezent la eveniment şi a pierdut șansa să plece acasă cu un
automobil, s-a extras alt bilet. Norocosul s-a dovedit a fi Sergiu Golovin,
locuitor al satului Mihailovca, care avea un singur bilet.
Sergiu Golovin în prezent nu este angajat în câmpul muncii, este căsătorit şi
crede că fiica Violeta este cea care i-a adus norocul.
Conform regulamentului tombolei, lipsa câștigătorului a presupus pierderea
câștigului. Unii posesori de bilete, care nu au fost prezenți la extragere, au
avut chiar mai multe șanse de a se alege cu câștiguri.
Astfel de tombole la Cimişlia se organizează deja al doilea an, dar e prima dată
când posesorul unui singur bilet a câștigat premiul mare.
Comentarii: 0


21-Oct-2011 Cros de toamnă la Cimişlia
La competiția de cros “Toamna de Aur”, au participat elevi din 22 instituții de
învățământ din raion. În cadrul competiției au fost organizate alergări pe
diferite distanțe, începând cu 500 de metri - pentru elevii claselor a patra şi a
cincea şi terminând cu 5000 metri pentru clasele a 12-a. Alte distanțe au fost de
o mie, două şi respectiv trei mii metri. Cele mai multe victorii au fost obținute
de elevii din satul Lipoveni. Aceștia au ocupat 9 locuri premiate dintre care
trei concurenți s-au plasat pe locul întâi, patru au obținut locul doi iar doi
participanți - locul trei. Elevilor din satul Ialpujeni le-au revenit șapte
locuri de frunte, același rezultat a fost înregistrat şi de concurenții din
Mihailovca. Participanții din alte localități au înregistrat câte una sau două
victorii.
La sfârșitul competiției câștigătorii au fost menționați cu diplome şi premii
bănești. La rândul lor, profesorii de educație fizică au rămas mulțumiți de
rezultatele obținute în cadrul competiției, de discipolii lor.
Competiția a fost organizată de profesorii de cultură fizică din raion cu
sprijinul Direcției de Învățământ Tineret şi Sport. Scopul evenimentului a fost
selectarea celor mai buni alergători, care apoi vor reprezenta raionul la turneul
republican de cros.
Comentarii: 0


21-Oct-2011 Medalii de bronz pentru Cimişlia
Karatiştii moldoveni au cucerit şase medalii la campionatul mondial de Karate
Shotokan care s-a desfăşurat recent în oraşul Hale din Germania. Două din aceste
medalii au intrat în palmaresul secţiei de karate din Cimişlia. Karate Shotokan
este practicat la Cimişlia de numai patru ani. Promotorul acestui gen de sport,
este Vadim Florea.
Vadim este un model pentru discipolii săi. Vadim Florea a reprezentat Republica
Moldova la Campionatul Mondial desfăşurat recent în Germania şi cucerit o
medalie de bronz în categoria de vîrstă 21-39 ani.
Din echipa Republicii Moldova la acest campionat mondial, au mai făcut parte şi
doi discipoli ai antrenorului cimişlian şi anume Artur Botezatu şi Vladislav
Spătărel. Ultimul, de asemenea,s-a învrednicit de o medalie de bronz.
Părinţii copiilor care se antrenează în secţia lui Vadim Florea sunt încântaţi de
performanţele copiilor lor. Unii dintre tinerii karatişti au în palmares peste 30
de medalii. Pentru cei 4 ani de existenţă a secţiei acesta este un mare succes.
La ediţia din acest an a Campionatului Mondial de Karate Shotocan au participat
peste 700 de sportivi din 32 ţări, iar competițiile s-au desfăsurat in cadrul a 5
categorii de vîrstă: copii, cadeţi, juniori, tineret şi seniori. Moldovenii au
cucerit la acest campionat în total trei medalii de argint şi trei medalii de
bronz. Deţinătorii medaliilor de argint sunt Spânu Vitalie şi Andrei Drobot din
Bălţi, Andrei Cernev din Vulcăneşti, iar în afară de sportivii din Cimişlia de o
medalie de bronz s-a mai învrednicit Alexandru Gherasimciuc din Bălţi.
Comentarii: 0


20-Oct-2011 Prima cursă de cai la Cimişlia
La sfîrşitul săptămîinii trecute a avut loc prima cursă de cai, organizată cu
sprijinul Federaţiei de Hipism din Republica Moldova şi primăriei oraşului
Cimişlia. La competiţie s-au prezentat participanţi din mai multe localităţi a
republicii, Ciadîr Lunga, Comrat, Bender, Basarabeasca şi desigur gazda - raionul
Cimişlia. În cuvîtul său de salut vice-primarul de Cimişlia, Sergiu Vîrlan a
asigurat populaţia că pe viitor cursele de cai la Cimişlia vor deveni o tradiţie.
La cursele de cai de distanţă medie învingători au devenit gazdele, Veaceslav
Prisăcaru şi Mihai Ciubotaru din oraşul Cimişlia. Au fost organizate curse de cai
de rasă Orlov pentru diferite vîrste. S-au evidenţiat în special reprentanţii
localităţilor Ciadîr Lunga, Comrat, Basarabeasca dar şi Cimişlia. Sărbătoarea a
fost întregită cu un concurs a pocnirilor de bici şi o prezentare demonstrativă
de hipism oferită de hipiştii din Chişinău.Cursele de cai în Basarabia au fost
foarte populare la începutul secolului. Reprezentanţii din partea locului erau
premiaţi la competiţiile internaţionale din Moscova, Kiev, Odesa. În ultimii ani
se încearcă de a restabili competiţiile de hipism şi cursele de cai în republică.
În acest an au avut loc cîteva competiţii de hipism şi curse de cai în raioanele
Taraclia şi Ciadîr Lunga. Deja şi la Cimişlia acest tip de jocuri sportive vor
deveni o tradiţie.
Comentarii: 5



Doriţi să fie activat Forum-ul?
Da.
Nu.
Nu ştiu.







0 900 00 900 sms 3883

< Septembrie >
Lu Ma Mi Jo Vi Si Du
1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
< 2018 >








Reînnoit
30 August 2018
Design & Programming by
Ciornii Alexandru

Pro Media SRL®
or. Cimislia, bd. Stefan cel Mare 14
tel: (241) 2-28-66 e-mail: bargan_andrei@mail.ru
publicitate@radiomedia.md info@radiomedia.md