Una dintre marile problemele cu care se confruntă proprietarii de apartamente din orașul Cimişlia este că, deja de 19 ani, nu mai există o structură juridică care ar gestiona blocurile de locuit. Cu toate că fișele de evidență a blocurilor sunt încă în posesia Serviciului Public Cimişlia, acesta nu desfășoară lucrări de reparație şi îngrijire a clădirilor. În consecință, blocurile au ajuns într-o stare deplorabilă, iar cînd vine vorba de reparații, nu toţi proprietarii de apartamente sunt disponibili să contribuie financiar. Unii locatari consideră că blocurile locative trebuie să fie gestionate de către autorități. La rândul lor, autoritățile susțin că nu au bani suficienți pentru reparații, dar sunt gata să acorde locatarilor suport organizatoric. De asemenea, autoritățile salută ideea creării asociațiilor de locatari şi sunt dispuse să colaboreze cu acestea. În orașul Cimişlia sunt 30 de blocuri locative, doar în 3-4 din ele sunt fondate Asociații de locatari. Formarea asociațiilor proprietarilor de locuințe este anevoioasă din mai multe motive, dar principalele sunt schimbarea frecventă a proprietarilor, cauzată de migrația populației şi frica oamenilor că întreținerea acestor structuri îi va costa scump.
În perioada 10-16 octombrie în Republia Moldova se desfăşoară Săptămîna Europeană a Democraţiei Locale. Una din cele 10 localităţi pilot în care au loc mese rotunde, ziua uşilor deschise, întruniri cu cetăţenii şi aleşii locali este şi satul Selemet din raionul Cimişlia. Sala de şedinţe a Centrului Social din satul Selemet, a fost gazda unei mese rotunde cu participarea reprezentanţilor administraţiei publice locale, ONG-urilor locale şi naţionale, mass-mediei şi tineretului din localitate. Întrunirea a fost prilejuită de desfăşurarea Săptămînii Europene a Democraţiei Locale. Primarul de Selemet i-a încurajat pe tineri să fie mai activi în viaţa localităţii. În cadrul Săptămînii Europene a Democraţiei Locale la Selemet, au fost plasate boxe în locurile publice pentru colectarea ideilor spre bunăstarea localităţii, iar elevii de la instituţiile de învăţămînt din această localitate au participat la un concurs de eseuri “Dacă aş fi primar…, Dar dacă ar fi primar colega mea…” La concurs au participat 94 de elevi ai liceului din localitate. Deţinătoarea locului întîi la concursul de eseuri “Dacă aş fi primar”, Maria Borş, a venit cu un şir de propuneri de îmbunătăţire a vieţii sătenilor- deschiderea a noi locuri de muncă, reparaţia drumurilor, sprijinirea ONG-urilor locale, dar şi acţiuni mai puţin democratice, cum ar fi închiderea saloanelor de joc. Săptămîna Europeană a Democraţiei Locale este o iniţiativă a Consiliului Europei şi a Congresului său ca un tribut adus la Carta Europeană a Autonomiei Locale, deschisă spre semnare în anul 1985. Carta Europeană a Autonomiei Locale a fost semnată de Republica Moldova la 2 mai 1996.
Cupa Guvernului la fotbal pentru anul 2011, ediția a 6-a a fost câștigată de cimişlieni. În meciul final, disputat la 15 octombrie pe stadionul din Teleneşti, tinerii fotbaliști de la liceul „Hiperion” din satul Gura Galbenei raionul Cimişlia au învins echipa din Sîngerei cu scorul de 2:1. Chiar dacă în debutul meciului temperatura aerului era foarte joasă şi cădeau precipitații sub formă de ninsoare şi ploaie cu grindină, jocul s-a dovedit a fi destul de fierbinte.
Cel de-al doilea gol, marcat în poarta adversarilor de către același atacant al cimişlienilor - Victor Pulbere, a fost decisiv. Nici lovitura de la 11 metri, acordată de arbitru echipei din Sîngerei, în ultimele minute ale meciului nu a salvat-o de la înfrângere. În rezultat, scorul final a fost de 2:1 şi cupa Guvernului Republicii Moldova pentru anul 2011 pleacă la Cimişlia. Prezent la manifestare, ministrul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova, Ion Ciobanu, a menționat că scopul acestor competiții este de a scoate în evidență şi a promova în fotbalul de performanță copiii talentați din toată ţara. Reprezentanții administrației locale, veteranii fotbalului din raion i-au încurajat la victorie pe tinerii fotbaliști din Gura Galbenei. În meciurile pentru cupa Guvernului - 2011, au participat peste 20 mii de elevi, din toată republica. Învingători au devenit cei de la liceul „HIPERION” din satul Gura Galbenei, raionul Cimişlia. Locul 2 a revenit fotbaliștilor de la liceul „OLIMP” din oraşul Sîngerei. Amintim că anul trecut, cupa Guvernului a fost cucerită de tinerii fotbaliști din satul Congaz, raionul Comrat. Anul curent ei s-au ales cu locul 4, iar pe locul trei în clasament s-a plasat echipa din satul Cobani, raionul Glodeni.
În satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca, a început sezonul recoltării prunelor de pe cele 50 de hectare plantate cu pruni. În două zile se planifică a fi recoltate aproximativ 18 tone de prune. An de an în perioada recoltării fructelor agricultorii se confruntă cu problema lipsei pieţei de desfacere pentru producţia cultivată. Ei sunt nevoiţi să caute singuri cumpărători şi adesea îşi realizează marfa la un preţ care nu justifică investiţiile. Totuşi, producătorii de prune susţin că acestea sunt mai uşor de realizat decât alte fructe. Livădarii au negociat realizarea prunelor încă în primăvară şi acum grăbesc procesul de recoltare. Lucrătorii aleg şi sortează fiecare fruct pentru a satisface cerinţele cumpărătorului. Specialiştii susţin că preţurile orientative pentru prunele din roada anului 2011 vor fi în mediu de 2 lei pentru un kilogram.
La Cimişlia a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Regional de Dezvoltare Sud, în cadrul căreia a fost ales preşedintele, vicepreşedintele şi reprezentantul sectorului privat. La şedinţă au fost prezenţi preşedinţii de raioane, primari, reprezentanţi ai sectorului civil şi asociativ din regiunea Sud precum şi Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan. Preşedinte a consiliului regional de dezvoltare a fost aleasă Eufrosinia Greţu, preşedinte a raionului Leova, iar vicepreşedinte a fost ales Ivan Veveriţă, preşedintele raionului Cimişlia. Consiliul Regional de Dezvoltare este o structură funcţională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare care are scopul de a coordona şi promova obiectivele politicii de dezvoltare regională la nivel local. În componenţa Consiliului Regional intră reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, desemna şi din oficiu - preşedinţi de raioane, primari din cadrul regiunii, reprezentanţii sectorului privat şi ai societăţii civile.
Arme de vânătoare şi trofee vânătoreşti, colibe amenajate, dar şi bucate gustoase din vânat au fost prezente la sărbătoarea zilei vânătorului organizate în oraşul Cimişlia în parcul lacului Geapari. Vânătorii susţin că până a ajunge la sezonul de vânătoare ei au de făcut multe alte lucruri pentru faună. Cei mai experimentaţi vânători au fost menţionaţi cu diplome şi premii. Cel mai în vârsta vânător din raionul Cimişlia, prezent la manifestaţie, Mihai Bazatin, care are 72 de ani a primit o diplomă specială. Tradiţional la acestă sărbătoare sunt prezentate expozitivi vânătoreşti, fazani, prepeliţe, peşte la grătar, muzică şi multă voie bună. Societatea pescarilor şi a vînătorilor din raionul Cimişlia, numără peste 600 de vînători şi gestionează un teritoriu de peste 80.000 de ha.
În raionul Cimişlia anul acesta s-au depus de 4 ori mai puţine dosare către stat pentru a obţine subvenţii în domeniul agriculturii, decât în anul trecut. Unii agricultori susţin că s-au descurajat deoarece obţăinerea subvenţiilor este un proces foarte dificil, alţii au fot mai perseverenţi şi au obţinut rezultatul scontat. Vitalie Ciobanu, unul dintre cei mai tineri agricultori din raionul Cimişlia, este printre cei care a reuşit să obţină sprijin din partea statului în afacerea sa în domeniul agriculturii. Vitalie gestionează circa 800 hectare de teren arabil şi dispune de un parc renovat de maşini şi tractoare. În perioada anilor 2010-2011, întreprinderea agricolă condusă de Vitalie Ciobanu a obţinut subvenţionarea pe 3 măsuri din cele 11 oferite de stat. Totodată un şir de lideri agricoli afirmă că obţin cu greu sau în genere nu pot beneficia de subvenţii. Pentru a primi de la stat subvenţionarea, agricultorii urmează să se adreseze Direcţiei Agricole raionale, Agenţiei pentru Consultaţii în Agricultură, Agenţiei pentru plăţi în agricultură. Până la 30 noiembrie 2011, termenul limită de depunere a dosarelor pentru subvenţionare au rămas mai puţin de trei luni.
15 copii din familiile social-vulnerabile din Cimişlia în fiecare zi îşi vor continua activitatea extraşcolară într-o sală de clasă, special amenajată în cadrul Liceului „Ion Creangă”în baza proiectului finanţat prin intermediul Fundaţiei „CARITAS” Elveţia. În cadrul proiectului “Încadrarea elevilor din şcoli auxiliare în şcoli obişnuite” Administraţia publică locală şi Secţia de Asistenţă socială au amenajat o sală de clasă în care copii din familiile social vulnerabile, copii orfani, cu tutelă, adoptaţi, din grupurile de risc, cei care abandonează şcoala şi, în special copiii care se întorc acasă din internate şi instituţii de reeducare să poată fi integraţi mai uşor în viaţa socială şi activitatea şcolară. În fiecare zi, după lecţii, copiii pot citi, viziona televizorul, desfăşura activităţi cu ajutorul educatorului. Este prima sală de clasa de acest gen în oraşul Cimişlia, însă, Administraţia locală speră că pe viitor vor mai fi amenajate şi altele, deoarece ele sunt necesare acestor categorii de copii. Potrivit proiectului ocupaţiile copiilor sunt preconizate după orele de clasă. La iniţiativa Administraţiei locale copiii din cadrul acestui proiect vor fi alimentaţi zilnic la prânz.
Instituţiile şcolare din mediul rural nu sunt atractive pentru tinerii specialişti din învăţămînt. În raionul Cimişlia, din cele 54 de cadre solicitate Ministerului Învăţămîntului, au fost repartizate doar 28. La Direcţia de Învăţămînt s-au prezentat doar 2 tineri specialişti. Problema a fost discutată şi în cadrul Conferinţei Pedagogilor. După primii 3 ani de activitate ca tînăr specialist, Sfetlana Costiuc, profesoară de istorie la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă,, din Cimişlia a avut curajul să spună tuturor de ce tinerii specilişti nu doresc să se încadreze în cîmpul muncii. Ea şi-a exprimat opinia în cadrul Conferinţei pedagogilor, în prezenţa administraţiei locale şi a reprezentanţilor Ministerului Învăţămîntului. Administraţia locală spune că nu este la curent cu problemele invocate de tinerii specialişti. Primarul de Cimişlia Gheorghe Răileanu, îndeamnă tinerii profesori să se fie mai insistenţi în revendicarea drepturilor lor. Primarul, promite tinerilor pedagogi chiar şi teren pentru construcţia unei locuinţe - doar ca să-i stimuleze să-şi desfăşoare activitatea în Cimişlia.
Liceul Sportiv din satul Lipoveni, raionul Cimişlia s-au bucurat de mobilier nou şi inventar sportiv pe care le-a primit ca donaţie,din partea Fondului de Caritate “Primăvara”, patronat de către o întreprindere moldo-elveţiană. Donatorii au oferit institutiei echipament pentru gimnastică, atletică uşoară, uniforme sportive, biciclete, precum şi mese, scaune, lavoare pentru căminul liceului. Donatiile au venit din partea Fundaţiei „Primăvara” condusă de către omul de afaceri din Elveţia, Markus Beck. Liceul cu profil sportiv din satul Lipoveni, raionul Cimişlia este la început de activitate şi necesită suport atât din partea administraţiei locale, cât şi a donatorilor. În instiţia de învăţământ îşi fac studiile elevi din 12 localităţi ale Republicii Moldova. Mulţi din ei sunt deja campioni raionali şi naţionali la atletica uşoară.
Postul de televiziune “MEDIA TV” din or. Cimişlia în cadrul proiectului “ORA LOCALĂ -dezbateri publice TV” susţinut de Fundaţia Est Europeană anunţă tender pentru procurarea utilajului TV: - Computer montaj video (CPU Intel Core i5 2300 2.8-3.1 GHz, MB ASUS, VGA card PCI-E Gigabite, GeForce, HDD 2 SATA, monitor 18,5 BenQ, accesuare– 1 buc. - Proiector Softlight 4 bulbs - 1UK SH5504ND– 3 buc. - Microfon lavaliere SANKEN COS-11D-BK – 3 buc. - Izolare audio studio (geamuri termopan in incaparea unde-i studioul)
Ofertele pentru respectivul echipament/lucrari/instalatii pot fi depuse atat pentru fiecare categorie in parte cat si pentru intregul set.
Ofertele se fac pîna pe data de 28 august 2011, ora 17.00 la fax. 0241 22866 sau e-mail: bargan_andrei@mail.ru
Acest proiect este realizat de „MEDIA TV Cimislia” cu suportul Fundaţiei Est- Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul Fundației Eurasia.
Postul de televiziune “MEDIA TV” din or. Cimişlia în cadrul proiectului “ORA LOCALĂ -dezbateri publice TV” susţinut de Fundaţia Est Europeană anunţă tender pentru următoarele servicii de producere a materialelor promoţionale: - Elaborarea desingnelui şi imprimarea banerului 4 x 2 m “Tu alegi ORA LOCALĂ” - Producerea spotului TV “Tu alegi ORA LOCALĂ” ( durata 30-60 sec.) - Producerea spotului audio “Tu alegi ORA LOCALĂ” ( durata 30-60 sec.)
ofertele pentru serviciile promo pot fi depuse atît pentru fiecare categorie în parte cît şi pentru întregul set. Ofertele se fac pîna pe data de 9 septembrie 2011, ora 17.00 la fax. 0241 22866 , e-mail: bargan_andrei@mail.ru sau se prezintă la sediul PRO MEDIA – or.Cimişlia. bd.Ştefan cel Mare,14
Acest proiect este realizat de „MEDIA TV Cimislia” cu suportul Fundaţiei Est- Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și (USAID) prin intermediul Fundației Eurasia.