În raionul Cimişlia anul acesta s-au depus de 4 ori mai puţine dosare către stat pentru a obţine subvenţii în domeniul agriculturii, decât în anul trecut. Unii agricultori susţin că s-au descurajat deoarece obţăinerea subvenţiilor este un proces foarte dificil, alţii au fot mai perseverenţi şi au obţinut rezultatul scontat. Vitalie Ciobanu, unul dintre cei mai tineri agricultori din raionul Cimişlia, este printre cei care a reuşit să obţină sprijin din partea statului în afacerea sa în domeniul agriculturii. Vitalie gestionează circa 800 hectare de teren arabil şi dispune de un parc renovat de maşini şi tractoare. În perioada anilor 2010-2011, întreprinderea agricolă condusă de Vitalie Ciobanu a obţinut subvenţionarea pe 3 măsuri din cele 11 oferite de stat. Totodată un şir de lideri agricoli afirmă că obţin cu greu sau în genere nu pot beneficia de subvenţii. Pentru a primi de la stat subvenţionarea, agricultorii urmează să se adreseze Direcţiei Agricole raionale, Agenţiei pentru Consultaţii în Agricultură, Agenţiei pentru plăţi în agricultură. Până la 30 noiembrie 2011, termenul limită de depunere a dosarelor pentru subvenţionare au rămas mai puţin de trei luni.
15 copii din familiile social-vulnerabile din Cimişlia în fiecare zi îşi vor continua activitatea extraşcolară într-o sală de clasă, special amenajată în cadrul Liceului „Ion Creangă”în baza proiectului finanţat prin intermediul Fundaţiei „CARITAS” Elveţia. În cadrul proiectului “Încadrarea elevilor din şcoli auxiliare în şcoli obişnuite” Administraţia publică locală şi Secţia de Asistenţă socială au amenajat o sală de clasă în care copii din familiile social vulnerabile, copii orfani, cu tutelă, adoptaţi, din grupurile de risc, cei care abandonează şcoala şi, în special copiii care se întorc acasă din internate şi instituţii de reeducare să poată fi integraţi mai uşor în viaţa socială şi activitatea şcolară. În fiecare zi, după lecţii, copiii pot citi, viziona televizorul, desfăşura activităţi cu ajutorul educatorului. Este prima sală de clasa de acest gen în oraşul Cimişlia, însă, Administraţia locală speră că pe viitor vor mai fi amenajate şi altele, deoarece ele sunt necesare acestor categorii de copii. Potrivit proiectului ocupaţiile copiilor sunt preconizate după orele de clasă. La iniţiativa Administraţiei locale copiii din cadrul acestui proiect vor fi alimentaţi zilnic la prânz.
Instituţiile şcolare din mediul rural nu sunt atractive pentru tinerii specialişti din învăţămînt. În raionul Cimişlia, din cele 54 de cadre solicitate Ministerului Învăţămîntului, au fost repartizate doar 28. La Direcţia de Învăţămînt s-au prezentat doar 2 tineri specialişti. Problema a fost discutată şi în cadrul Conferinţei Pedagogilor. După primii 3 ani de activitate ca tînăr specialist, Sfetlana Costiuc, profesoară de istorie la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă,, din Cimişlia a avut curajul să spună tuturor de ce tinerii specilişti nu doresc să se încadreze în cîmpul muncii. Ea şi-a exprimat opinia în cadrul Conferinţei pedagogilor, în prezenţa administraţiei locale şi a reprezentanţilor Ministerului Învăţămîntului. Administraţia locală spune că nu este la curent cu problemele invocate de tinerii specialişti. Primarul de Cimişlia Gheorghe Răileanu, îndeamnă tinerii profesori să se fie mai insistenţi în revendicarea drepturilor lor. Primarul, promite tinerilor pedagogi chiar şi teren pentru construcţia unei locuinţe - doar ca să-i stimuleze să-şi desfăşoare activitatea în Cimişlia.
Liceul Sportiv din satul Lipoveni, raionul Cimişlia s-au bucurat de mobilier nou şi inventar sportiv pe care le-a primit ca donaţie,din partea Fondului de Caritate “Primăvara”, patronat de către o întreprindere moldo-elveţiană. Donatorii au oferit institutiei echipament pentru gimnastică, atletică uşoară, uniforme sportive, biciclete, precum şi mese, scaune, lavoare pentru căminul liceului. Donatiile au venit din partea Fundaţiei „Primăvara” condusă de către omul de afaceri din Elveţia, Markus Beck. Liceul cu profil sportiv din satul Lipoveni, raionul Cimişlia este la început de activitate şi necesită suport atât din partea administraţiei locale, cât şi a donatorilor. În instiţia de învăţământ îşi fac studiile elevi din 12 localităţi ale Republicii Moldova. Mulţi din ei sunt deja campioni raionali şi naţionali la atletica uşoară.
Postul de televiziune “MEDIA TV” din or. Cimişlia în cadrul proiectului “ORA LOCALĂ -dezbateri publice TV” susţinut de Fundaţia Est Europeană anunţă tender pentru procurarea utilajului TV: - Computer montaj video (CPU Intel Core i5 2300 2.8-3.1 GHz, MB ASUS, VGA card PCI-E Gigabite, GeForce, HDD 2 SATA, monitor 18,5 BenQ, accesuare– 1 buc. - Proiector Softlight 4 bulbs - 1UK SH5504ND– 3 buc. - Microfon lavaliere SANKEN COS-11D-BK – 3 buc. - Izolare audio studio (geamuri termopan in incaparea unde-i studioul)
Ofertele pentru respectivul echipament/lucrari/instalatii pot fi depuse atat pentru fiecare categorie in parte cat si pentru intregul set.
Ofertele se fac pîna pe data de 28 august 2011, ora 17.00 la fax. 0241 22866 sau e-mail: bargan_andrei@mail.ru
Acest proiect este realizat de „MEDIA TV Cimislia” cu suportul Fundaţiei Est- Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) prin intermediul Fundației Eurasia.
Postul de televiziune “MEDIA TV” din or. Cimişlia în cadrul proiectului “ORA LOCALĂ -dezbateri publice TV” susţinut de Fundaţia Est Europeană anunţă tender pentru următoarele servicii de producere a materialelor promoţionale: - Elaborarea desingnelui şi imprimarea banerului 4 x 2 m “Tu alegi ORA LOCALĂ” - Producerea spotului TV “Tu alegi ORA LOCALĂ” ( durata 30-60 sec.) - Producerea spotului audio “Tu alegi ORA LOCALĂ” ( durata 30-60 sec.)
ofertele pentru serviciile promo pot fi depuse atît pentru fiecare categorie în parte cît şi pentru întregul set. Ofertele se fac pîna pe data de 9 septembrie 2011, ora 17.00 la fax. 0241 22866 , e-mail: bargan_andrei@mail.ru sau se prezintă la sediul PRO MEDIA – or.Cimişlia. bd.Ştefan cel Mare,14
Acest proiect este realizat de „MEDIA TV Cimislia” cu suportul Fundaţiei Est- Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și (USAID) prin intermediul Fundației Eurasia.
Problema ambuteiajelor din preajma Spitalului Raional Cimişlia- se pare că va fi soluţionată foarte curînd. Primăria Cimişlia a alocat 100. 000 de lei pentru construcţia unei parcări care va oferi circa 40 de locuri de parcare. Chiar dacă lucrările de construcţie îngreunează circulaţia automobilelor- şoferii sunt încîntaţi de iniţiativa Primăriei. Primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu promite că pînă la sf săptămînii viitoare noua parcare va fi dată în expluatare.
Proiectul social, început de Fondul de Învestiții din Moldova în octombrie 2010 în Cimişlia, a ajuns la final. Acesta a presupus reparația a trei obiecte cu menire socială: Liceul „Puşkin”, grădiniţa „Rândunica” şi Casa de Cultură au fost selectate de primăria Cimişlia în urma propunerii de finanțare, venite de la Cele mai importante lucrări au fost reparația acoperișurilor, sălilor de sport şi cea festivă. Comisia pentru recepționarea lucrărilor a venit astăzi la Cimişlia pentru a aprecia rezultatul. Consultantul Fondului Social este mulțumit de rezultatul final al lucrărilor. Lucrările de reparație s-au finalizat în cele două centre educaționale. Reparația Casei de Cultură din Cimişlia va mai dura ceva timp. Pentru realizarea celor trei proiecte, Fondul de Învestiții Sociale din Moldova a alocat în total, 243.000 de dolari.
Reprezentanţi ai Consiliului Administraţiilor Locale din Moldova (CALM) s-au întrunit la Cimişlia pentru a se întâlni cu primarii din raion. Seminarul a fost aşteptat, în special de primarii care sunt la primul mandat. Dialogul dintre primarii mai „tineri” şi cei cu mai multă experienţă a fost unul binevenit. CALM reprezintă vocea administraţiilor locale din Moldova. Reprezentanţii puterilor teritoriale, prezenţi astăzi la seminar au discutat despre problemele comune. Vladimir Medoni ne-a povestit că participarea sa în calitate de membru al CALM-ului îi uşurează munca de primar. La baza organizării întrunirii a stat faptul că jumătate din primarii aleşi în acest an sunt la primul lor mandat, iar în cadrul seminarul au putut să-şi povestească experienţele şi să discute cu ceilalţi colegi de breaslă. Deşi activează de un, Consiliul Administraţiilor Locale din Moldova nu pare o noţiune prea cunoscută cimişlienilor. Întrebaţi ce înseamnă CALM, oamenii nu prea au ştiut ce să răspundă. Asemenea seminare de informare şi instruire au fost organizate şi în alte raioane ale ţării. CALM-ul a fost înfiinţat în martie 2010 şi are ca membri peste 500 de autorităţi locale.
Deţinătorii de bovine din oraşul Cimişlia vor achita cu 20 la sută mai puţin pentru taxa de păşunat, în anul 2011. Noile taxe, dar şi motivele ce au determinat diminuarea tarifelor, au fost prezentate astăzi, de către specilişti, în cadrul Şedinţei Consiliului Orăşenesc Cimişlia. Pentru un cap de bovină, cimişlienii vor achita o taxă de păşunat în sumă de 40 de lei, faţă de 53 în 2010. Iar pentru un cap de cabalină vor scoate din buzunar 44 de lei faţă de 58 lei în anul trecut.
Cantina şcolară, de la Liceului Teoretic ,,Sergiu Coipan,, din satul Selemt, raionul Cimişlia a fost renovată si amenajată cu mese şi scaune noi, geamurile din lemn au fost înlocuite cu geamuri termopan , iar la intrarea în cantină au fost amplasate uşi noi. Cei 380 de elevi vor beneficia de condiţiile îmbunătăţite ale cantinei şcolare. Renovarea cantinei şcolare a fost posibilă, în urma implimentării unui proiect cîştigat de voluntarul Corpului Păcii, Sinh Lee, care timpt de 2 ani a activat în cadrul Liceului ,,Sergiu Coipan,, din satul Selemt. De asemenea prin intermediul voluntarului Corpului Păcii, Sinh Lee, un număr considerabil de copii din familii social vulnerabile au primit un lot de ajutoare umanitare. Administraţia locală, dar şi cea a liceului, îi este recunoscătoare acestui tînăr, care prin aportul personal a încercat să rezolve problemele din comunitate.
În raionul Cimişlia sezonul de recoltare este în toi. Producătorii agricoli profită de fiecare minut pentru a stînge roada, aşteptată un an de zile. Pînă la moment au fost recoltate 13 % din totalul suprafeţelor de grîne. În cîmp lucrează 100 de combine din cele 168 existente. Se strâng în mediu 2,8 tone de grâu la hectar, pe când în anul trecut acest indice a fost de 2,6 tone. Pentru a stimula participanţii antrenaţi în procesul de recoltare , Direcţia Agricolă din raionul Cimişlia a organizat un concurs. În funcţie de suprafeţele de cereale cultivate, timpul optim de recoltare dar şi cantităţile de cereale obţinute la hectar, producătorii agricoli vor fi menţionaţi cu premii băneşti şi diplome din partea Consiliului raional Cimişlia.