“Ziua Profesorului” a fost marcata la Cimislia, printr-un spectacol de zile mari. Copii de la liceele din localitate le-au adus in dar celor pe care ii considera parintii spirituali, cintece si poezii compuse chiar de ei. Directia de Invatamint le-a oferit diplome si premii banesti cadrelor didactice pentru succesele in activitatile scolare. Surpriza spectacolului a fost indragitul interpret de muzica usoare, Ian Raiburg.
Elevii le-au oferit profesorilor in dar de ziua lor poezii si cintece. Prin acestea multumindu-le pentru grija pe care le-o poarta zi de zi. Spectacolul a fost organizat si sustinut de Directia de Invatamint din Cimislia. In cadrul festivitatii 96 de profesorii au fost mentionati cu diplome si premii banesti pentru succesele in activitatile scolare. Surpriza cea mare a sărbătorii a fost oferită de compozitorul şi interpretul de muzică uşoară Ian Raiburg, care le-a oferit pedagogilor un buchet, format din melodiile lui cele mai populare.La serbarea dedicata lor au participat cca 560 de profesori din raionul Cimislia.
Pe 1 octombrie, comunitatea internaţională marchează Ziua oamenilor în etate.In Republica Moldova, aceasta zi este marcata din anul 1992. Conform datelor statistice, actualmente, persoanele cu varste inaintate constituie 20 la suta din populatia R.Moldova. Cu aceasta ocazie, Radio Media va doreste sanatate multa si viata linistita alaturi de familie si cei dragi.
Astazi este Ziua Mondiala a Inimii. Începând cu anul 2000, în fiecare an, în ultima duminică a lunii septembrie, este marcată Ziua mondială a inimii, la iniţiativa Federaţiei Mondiale a Inimii şi sub patronajul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a UNESCO. Pentru prima data aceasta zi este marcata si in raionul Cimislia. Cu aceasta ocazie se oraganizeaza diferite manifestari cum ar fi impartirea de pliante, difuzarea diferitor emisiuani cu aceasta tematica la radio si tv, pentru a informa populaţia cum să prevină bolile cardiovasculare. Ingrijorator este faptul ca a crecut numarul bolnavilor de inima in rindul tinerilor. Din cauza stresului, alimentatiei neadecvate si a migratiei (despartirea de familie), toti acesti factori au dus la cresterea numarului de tineri bolnavi de inima. Acţiunile organizate cu acest prilej îşi propun să pună în evidenţă factorii de risc în afecţiunile cardiovasculare, precum şi factorii care pot proteja populaţia de boală.
In mai multe orase mari din Europa, traficul rutier va fi intreruptast azi. Astazi este marcata Ziua Europeana fara masini iar milioane de cetateni europeni vor folosi bicicleta ca mijloc de transport. Ziua Europeana fara masini a fost lansata in 2000 de către comisarul european Margot Wallström, iar drept model a fost luat evenimentul intitulat "O zi in oras fara masina", organizat in Franta, in 1998. Evenimentul care porneşte din Europa a depăşit cu mult graniţele acestui continent. Mii de localităţi de pe alte continente promovează mijloace de transport prietenoase mediului. Şi Ministerul Ecologiei al Republicii Moldova i-a chemat pe moldoveni să renunţe, astăzi, la automobil.
Mai mult de 1000 de localităţi din Moldova sunt poluate datorită depozitării inadecvate a substanţelor chimice utilizate în agricultură. Această situaţie a determinat Guvernul, în comun cu Ministerul Mediului, să evacueze şi să lichideze deşeurile chimice. Ieri la Cimişlia, în cadrul unui seminar, s-a discutat pe acest subiect. În ultimii patru ani din localităţile Moldovei au fost evacuate circa 2200 tone de deşeuri chimice,astfel, o treime din teritoriul ţării a fost curăţat. Lucrul acesta s-a produs datorită proiectului,,Managementul şi distrugerea stocului de poluanţi organici şi persistenţi,, finanţat de Banca Mondială şi Guvernul R. Moldova. Doar din raionul Cimişlia 22 de depozite de chimicale au fost evacuate. Acest lucru însă nu responsabilizează cetăţenii să evite aceste locuri, ba mai mult, şi astăzi unii goaspodari utilizează piatra şi foile de ardezie contaminate. Din păcate, în depozitele din ţară alte 6000 de tone de pesticide constituie adevărate focare chimice. Acestea urmează ca în viitor, prin intermediul proiectelor, să fie evacuate şi distruse, iar cetăţenii să conştientizeze pericolul pe care îl presupun.
La Liceul teoretic „M.Viteazul” din Cimislia astazi este mare sarbatoare. Institutia implineste 16 ani de activitate si pentru prima data sarbatoreste hramul liceului. Aceasta frumoasa sarbatoare dedicata Maicii Domnului, protectoarea spirituala a liceului, este sarbatorita cu mare fast. Elevii au pregatit un program amplu pentru invitatii la acest eveniment. La sarbatoarea de astazi a liceului au participat consilieri locali, colaboratori ai Directiei de Invatamint, vicepresedintele si presedintele raionului Cimislia. Invitatul de onoare a fost poietul Nicolae Dabija, care si-a lansat cartea „Tema pentru acasa”.
Astăzi, creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sfânta Maria Mică. Este cea dintâi mare sărbătoare din cununa Sfinţilor de peste an, instituită de Biserica din vechime. În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Potrivit tradiţiei, de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. După această zi se începe semănatul culturilor de toamnă. De Naşterea Maicii Domnului nu se aprinde focul, deoarece, conform credinţei populare, aceasta ar putea duce la boli.
Dupa trei luni de vacanta a sosit si mult asteptata scoala. Prima zi de toamna, prima zi de scoala si primele emotii atit pentru elevii sit si pentru profesori. Radio Media va doreste tuturor elevilor, studentilor si profesorilor un an nou de studii cit mai prosper, plin de reuste si realizari frumoase.
Patru personalitati marcante care s-au nascut sau au absolvit institutii preuniversitare de invatamint din Cimislia au primit titlul de onoare al orasului. Este vorba de scriitorul Nicolaie Dabija, actrita Ninela Caranfil, pictorul Victor Hristov si luptatorul Valeriu Corlateanu. Toti cei patru participa activ la diverse activitati din viata orasului, cum ar fi: lansare de carte, spectacole, tabere de creatie, competitii sportive, etc. Titlul de “Cetatean de onoare al orasului Cimislia” le-a fost inminat de primarul orasului, Gheorghe Raileanu chiar de Ziua Orasului.
Mai e puţin timp până la începerea noului an şcolar, aşa că majoritatea parintilor îşi pregătesc deja banii pentru achiziţionarea rechizitelor. Pe de altă parte, pentru comercianţi, 1 septembrie este un moment prielnic pentru mărirea vânzărilor. Magazinele si tarabele au fost deja aprovizionate din plin cu tot ceea ce au nevoie elevii. Vacanţa de vară este pe sfârşite, iar gândul copiilor, dar şi al părinţilor, se îndreaptă spre prima zi de şcoală. Părinţii se gândesc automat şi la sumele de bani pe care trebuie să le cheltuiască pentru rechizitele şcolare, dar şi pentru îmbrăcăminte. De la ghiozdane la caiete, creioane şi multe altele, totul costă şi nu puţin. Cele mai mari cheltuieli le vor avea părinţii ale căror copii intră în clasa I. Ei sunt nevoiţi să le cumpere toate rechizitele de care au nevoie. Şi liceenii sunt nevoiţi să scoată mulţi bani din buzunare, atât pentru rechizite, cât şi pentru hainele care trebuie să fie în pas cu moda.
Stafeta prieteniei care a luat startul la Dublin a ajuns si la Cimislia. Aceasta este cea mai lungă ştafetă cu torţă dedicată prieteniei internaţionale, fiind înfiinţata în 1987 In fiecare an, peste un milion de oameni se alatura Stafetei, transmitind din mână in mina torta si, odata cu ea, sperantele lor pentru o lume mai buna. In Republica Moldova, torta, a intrat pe data de 25 iulie prin Giurgiulesti, iar astazi au ajuns si la Cimislia. Purtatorii tortei au fost intilniti in centrul orasului de catre autoritatile locale. Acestia s-au intilnit cu sportivii locali, dupa care au participat si la un spectacol organizat in cinstea lor. Reprezentantii stafetei isi vor continua drumul spre Chisinau prin sase localitati din raionul Cimislia. Stafeta prieteniei si-a luat startul pe 25 februarie in orasul Dublin. Aceasta va traversa 49 de tari timp de 7 luni si va lua sfirsit pe 27 septembrie la Moscova.