17-May-2013ATITUDINE IRESPONSABILĂ FAŢĂ DE COMPETIȚIILE SANITARE ÎN RAIONUL CIMIŞLIA
Competițiile sanitare raionale Cimișlia preconizate pentru ziua de 17 mai, au fost amînate. Motivul este prezența scăzută a participanților la eveniment. Din cele peste 20 de primării ale raionului și-au anunțat participarea 14, dar de fapt au fost prezente doar 4 primării: Sagaidac , Satul Nou, Cenac și Batîr. În total 4 echipe și două posturi sanitare. Opiniile participanților privind anularea competițiilor s-au divizat. Majoritatea membrilor comisiei raionale au fost de părerea că nu e cazul să transforme competițiile echipelor sanitare într-o formalitate. Echipele care nu s-au prezentat, vor fi penalizate. Competițiile echipelor și posturilor sanitare în raionul Cimișlia se desfășoară anual în luna mai. La ele participă de regulă 13-15 primării. Cazul anului curent este o excepție și conducerea raionului va face o analiză a situației și va anunța suplimentar data repetată a competițiilor.