25-Feb-2013Turneu de lupte libere în memoria fostului antrenor Mihail Timotin
La Cimişlia s-a desfăşurat turneul republican la lupte libere în memoria antrenorului cimişlian Mihai Timotin. La competiție au participat peste 200 de copii din 10 raioane ale ţării, inclusiv şi din municipiul Chişinău. Sportivii au luptat în 11 categorii de greutate, categoria minimă fiind de 23 kg, iar cea maximă 95. La turneu au participat şi fete în categoria de 51 kg. Cele mai mari emoții le-au avut antrenorii, care și-au pus speranțe mari în discipolii lor la acest campionat. Cei mai mulți participanți la turneu, au fost din raionul Cimișlia. Aceștia au obținut 15 locuri premiante, dintre care 10 medalii de locul întîi. 8 locuri premiante a obținut echipa din Comrat, fiind urmată de echipele din Basarabeasca, Ștefan Vodă, Nisporeni și Chișinău. La competiție au fost prezenți președintele federației de lupte libere Victor Peicov și fiul regretatului antrenor cimișlian Mihail Timotin. Antrenorul cimişlian Mihai Timotin a fost multiplu campion al Republicii Moldova la lupte libere şi maestru în sport. Turneul republican în memoria acestui antrenor s-a desfășurat la Cimişlia pentru a doua oară.